Legate de cultura satului

Tradiţii şi obiceiuri

În satul Ineşti la fel ca şi in celelalte sate, localităţi ale Republicii Moldova, există multe tradiţii cu caracter familiar şi nu numai, care nu s-au schimbat de-a lungul anilor.
Nunta
Caracteristic ineştenilor este obiceiul dusului la apă al miresei. Aceasta duce la apă o găleată împodobită cu busuioc până la cea mai apropiată sursă de apă, unde o umple, apoi cu busuiocul înmuiat în găleată stropeşte făcând semnul crucii. Fetele care sunt stropite astfel, se vor căsători mai repede, spune tradiţia.
Altă supersiţie legată de nuntă este, faptul că mireasa trebuie să fie atentă la decupajul sandalelor sau al pantofilor, pentru că, se pare, norocul partenerilor poate ieşi pe acolo. Mireasa trebuie să-şi aleagă o pereche de încălţăminte trainică şi comodă, pentru a nu fi nevoie să o schimbe pe parcursul serii, spunându se că, de altfel mireasa se va lepăda de bărbat.
Jucatul găinii la nuntă este o altă tradiţie foarte veche. Nu se poate refuza această tradiţie decât dacă naşii nu doresc să participe. Este o tradiţie care îi are pe ei în prim plan. Regula este ca mama miresei să aducă o găina prajită şi aranjată cât mai fumos, urmând ca în toiul nunţii să fie adusă şi dansată printre invitaţi. Găina este un dar pentru nănaşi, dar ea trebuie „cumpărată”. Se nogociază preţul care este mult mai simblozic, iar apoi este împărţită tuturor invitaţilor (astfel încât să guste fiecare invitat câte un pic).

 

Colindatul Copiilor
Practicile tradiţionale ale sărbătorilor de iarnă moştenite din cele mai vechi timpuri se desfaşoară şi în prezent în forme deosebit de variate, implicând participarea întregii colectivităţi, dar mai ales a copiilor. Crăciunul concentrează o serie de obiceiuri şi ritualuri între care se remarcă, în toată frumuseţea şi prospeţimea sa, colindatul. Colindele copiilor sunt scurte, vestesc sărbătoarea, urează belşug în miei, viţei, purcei, in versuri pline de haz, daruri cuvenite: nuci, mere, colaci. Aceştia obişnuiesc să atingă cu beţele sau cu nuielele stâlpii porţilor, uşorii uşilor de la grajduri şi hambare, grinda casei şi scormonesc în cărbuni pentru a aduce noroc şi belşug: ” Bună ziua lui Ajun, că-i mai bun a lui Crăciun/ Într-un ceas bun! Porci graşi unsuroşi/ Să-i mănânce oamenii sănătoşi/ Boi trăgători/ Stupi roditori/ Cai încurcători/ Oile lenoase/ Vacile lăptoase/ Pui de găină/  Pui de raţă,/ Pui de toate animalele/  Bani şi sănătate!” Acest obicei se desfaşoară în cete de copii băieţi, mai rar fete. Copii se adună, de obicei, la o casă unde repetă colindele şi odată cu începerea serii îşi încep colindatul. Ţin minte că aveam trăistuţă făcută de străbunica, pe care o aveam de la bunica din partea mamei. O purtam atârnată de gât şi în care îmi ţineam darurile pe care le primeam de la vecini. Colinda era făcută, de obicei, din lemn de nuc. În mentalitatea populară, colindatul are semnificaţia de a aduce noroc şi belşug în casa gospodarului. Ca drept răsplată pentru colindat, primeam un colac de pâine (pregătit anume pentru acest prilej), dulciuri şi din când în cand şi câţiva bănuţi. Sorcova şi Semănatul În dimineaţa anului nou, copiii obişnuiesc să umble cu sorcova şi semănatul. Eu de regulă plecam la bunica cu veri meii, alteori mergeam singură, ne umpleam buzunarele cu seminţe de grâu, orz, orez şi le presuram  în casă urând bunica de sănătate, dorindu-i roadă multă în grădină, sănătate şi să aibă mereu pâine caldă pe masă. Versurile sunau cam aşa „Înfloriţi ca merii, ca perii, în mijlocul verii! Ca toamna cea bogată, De toate îmbelşugată, La anul şi la mulţi ani! „. În ceea ce priveşte sorcova (nu obişnuiam să merg la sorcovit, deşi aveam câteva sorcove de la tata, făcute chiar de el. Tata era conducător de ansamblu artistic la Casa de Cultură din Teleneşti). După cum ştie tot românul, sorcova este confecţionată dintr-un băţ ornat cu flori artificiale din hârtii colorate, alteori, având în vârf un clopoţel. Sau, poate fi de mai multe tipuri, două beţe din lemn puse în cruce pe care se pun panglici înguste de hârtie colorată, iar de un băţ se agţă un clopoţel; o creangă de brad impodobită cu nuci, bomboane, biscuiţi. Copii intră în casa vecinilor, cei cu brad sorcovesc sau cei cu bâta lovesc in ritm podeaua dupa melodie. De obicei, fiecare copil are sorcova lui. Urarea cu plugul sau cu buhăitul, pluguşorul cum i se spune în popor, este un străvechi obicei agrar prin excelenţă, care se practică în ajunul Anului Nou. În mute locuri chiar în ziua de Anul Nou, ceata de urători formată din doi până la douăzeci de flacăi sau bărbaţi însurăţei de curând, pleacă din casăa în casă să ureze cu Pluguşorul sau să hăiască, cum se spune pe la noi,la moldoveni. Colinda Pluguşorului este una dintre datinile cele mai vechi şi cele mai frumoase, ce se păstrează încă până în ziua de astăzi, în pocnet de harapnic sau bici, în sunet de talancă sau clopoţei, ca şi în muget de buhai, colindătorul îşi deapăna urarea îndemnându şi amicii cu refrenul „Ia mânaţi măi, Hăi, hăi!” Cuvântul buhai a ajuns la noi, probabil, prin intermediul limbilor slave, din rusă Bugai. Pe lânga plug şi buhai, ceata poartă bice sau harapnice din care se pocneşte, clopote de vite şi tălangi. Ea este însoţită uneori de instrumentişti populari, care cântă din fluiere, cimpoi, vioară sau cobze. Floriile Ştim cu toţii că de Florii şi de Duminica Floriilor se înţelege duminica cea de pe urmă din Peresimi sau Postul Mare. În această zi se scot la biserică crenguţe de salcie şi se sfinţesc, pentru că din ziua asta toţi pomii şi toate florile, încep a înflori şi a înmuguri. Pe la miezul nopţii spre Florii fetele fierb apa cu busuioc şi cu fire de la canafurile ce se afla în prăpuri şi pe care le fură la vreo înmormântare a unei fete mari. După aceea în ziua de Florii se spală cu aceasta apa pe cap, ca să aibă păr frumos şi să strălucească ca firele de la prăpuri şi să fie plăcute ca şi cum se bat flăcăii pentru busuioc. După ce s-au spălat toarna apa la rădăcinile unui păr, rostind următoarele cuvinte Cum îi părul când îi înflorit de frumos, aşa să fiu şi eu de frumoasă, cum se uită oamenii la un păr înflorit, aşa să se uite şi la mine. În ziua de Florii e bine să se culeagă tot felul de flori de primăvara şi să se ducă la biserică pentru că aceasta e ziua florilor. Sunt localităţi în Basarabia unde niciun o nu se spală pe cap în ziua de florii, nici nu se rade, de frică că albeşte ca pomii. În satul Ineşti şi prin imprejurimi, de ziua Floriilor, băştinaşii îşi spală capul cu apă descântată, anume ca să le crească părul. Iar după ce s-au spălat toarnă apa la rădacina unui păr altoit. Rusaliile Şi ineştenii ca nişte buni creştini-ortodocşi ce sunt, sărbătoresc Pogonirea Sfântului Duh sau Rusaliile, una dintre cele mai importante sărbători creştine. Ceea ce e interesant că sătenii in fiecare an după Rusalii, sărbătoresc obiceiul numit udatul nevestelor. Conform tradiţiei, numai femeile care vor fi udate, vor fi mai sănătoase şi mai frumoase. La biserică se aduc în acea zi frunze verzi de tei, de nuc, pentru a fi sfinţite şi care se împart credincioşilor, simbolizând limbile de foc, ale puterii Duhului Sfânt, care a pogorât Sfinţii Apostoli. Aceste crenguţe se agaţă apoi la straşina caselor sau la icoane. Se spune că acestea te vor apăra de cele rele şi în plus se mai spune că, acestea ar cătăta puteri miraculoase pentru vindecarea celor care suferă de surzenie. Ramurile de tei folosite la Rusalii, sunt păstrate peste vară, pentru a fi folosite in practicile de alungare a furtunilor şi a grindinii. Demult se mai practica şi acest obicei în care preotul satului ieşea împreună cu sătenii ieşeau pe câmp în ziua a două de Rusalii, pentru a sfinţi apa şi a stropi câmpul, crezându se ca astfel, ca nu va bate grindina. În ziua de Rusalii sătenii considerau de bun augur să poarte, aşa cum îmi povestea bunica, frunze de pelin la brâu, la sân trei fire de usturoi, toate acestea pentru a fi apăraţi de rele. Rusaliile sunt cele din urmă zile în care gospodinele mai pot face pasca, lucru care, până la viitorul Paşte este oprit. Vreme de nouă luni de zile nu se culeg ierburi de leac! În duminica de Rusalii nu este recomandat să te cocoţi în copaci sau în locuri înalte şi nu e bine să călătoreşti departe de casă. La fel, se zice că nu e bine să te urci pe vârfurile dealurilor pentru a nu fi pocit de către Iele! Deşi, interesul oamenilor în general s-a îndepărtat în ultimii ani de obiceiurile folclorice, pot zice că la sat, se păstrează şi în zilele noastre tradiţii care, parcă, dau o frumuseţe aparte sărbatorilor creştineşti şi nu numai.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s